Bosch: două treimi dintre șoferii din Germania consideră incomodă utilizarea cheilor auto

Funk-Autoschlüssel

Aproximativ 76% dintre şoferii germani consideră incomodă utilizarea cheilor auto în anumite momente, potrivit unui sondaj efectuat de Puls, un institut de cercetare de piaţă, pentru Bosch, care arată că aproximativ 40 de procente şi-ar înlocui cheile auto cu o aplicaţie.

“În special șoferii cu vârste sub 40 de ani și cei care conduc mult au avut experiențe neplăcute cu cheile auto convenționale. Totul începe de la o logistică simplă: nu știu unde să își pună cheile (45%), de exemplu atunci când sunt la piscină le rătăcesc și durează foarte mult până când le găsesc (44%), iar unii dintre ei chiar le-au pierdut (38%)”, arat[ sondajul.

Dacă în trecut cheile autovehiculelor cu telecomandă și logo-ul producătorului erau considerate ca un simbol al statutului social, în prezent doar șase procente din cei intervievați mai au această părere.

Astfel, aproximativ 40% din numărul respondenților s-ar gândi să le înlocuiască cu o aplicație pentru smartphone. „Avantajele unei chei auto digitale sunt evidente: confort, siguranță și disponibilitate în orice moment, oriunde”, spune Harald Kröger, președintele diviziei Bosch Automotive Electronics.

Aplicație dezvoltată de Bosch

Bosch dezvoltă aplicația Perfectly keyless pentru a oferi șoferilor posibilitatea de a-și descuia și porni autovehiculele automat, fără a utiliza o cheie sau a-și atinge smartphone-ul.

Senzorii integrați în autovehicul recunosc smartphone-ul proprietarului și descuie portiera doar pentru persoana respectivă; nivelul de siguranță oferit este comparabil cu cel al tehnologiei cu amprentă digitală. Sistemul poate fi dezactivat cu ușurință în cazul pierderii smartphone-ului. Aplicația poate fi utilizată, de asemenea, pentru a permite accesul altor șoferi pentru o perioadă de timp limitată.

De pe smartphone la cheia autovehiculului

În momentul de față, aproape nimeni nu pleacă undeva fără smartphone. Majoritatea celor intervievați își utilizează telefoanele mobile pentru a face fotografii și înregistrări video (74%), pentru a naviga pe internet (70%) și pentru a trimite e-mail-uri (%).

”46% dintre bărbați, 32% dintre femei și jumătate din numărul de șoferi de SUV-uri au fost încântați de perspectiva de a avea pe smartphone o aplicație pentru încuierea digitală a autovehiculului”, arată studiul.


 „În ultimii ani, un număr mare de aplicații și de dispozitive utilizate zilnic au fost transpuse în aplicații pentru smartphone. Cu zece ani în urmă era perfect normal să ai un aparat foto și un telefon mobil separate, dar acum lucrurile s-au schimbat. Este timpul ca smartphone-ul să înlocuiască cheile auto”, a spus Kröger.

Și respondenții din cadrul sondajului văd avantaje multiple în utilizarea unei chei auto digitale: 30 de procente apreciază faptul că pot dezactiva sistemul online în eventualitatea pierderii smartphone-ului. 28 de procente sunt încântați de ideea de a utiliza un smartphone pentru a-și încuia sau descuia autovehiculul de la distanță. Însă factorul confort este un mare plus: 40 de procente au oricum întotdeauna smartphone-ul asupra lor și 38 de procente consideră că este bine că, utilizând o aplicație pe smartphone, nu vor mai trebui să-și facă griji niciodată că și-au pierdut cheia de la autovehicul.

Protecție împotriva furtului

În prezent, majoritatea șoferilor germani își încuie și descuie autovehiculele utilizând sisteme ale căror coduri pot fi interceptate și manipulate cu ușurință. Majoritatea (aproape două treimi) au telecomenzi wireless pentru autovehicule. 16 procente au sisteme de acces fără cheie, adică portierele sunt descuiate automat atunci când șoferul se apropie de autovehicul.

Deși 87 de procente dintre respondenți consideră că telecomenzile sunt sigure și 78 de procente gândesc același lucru despre sistemele de acces fără cheie, unul din cinci a avut autovehiculul furat sau accesat în mod neautorizat sau cunoaște pe cineva care s-a confruntat cu această problemă.

În loc să transfere datele utilizând tehnologiile LF și UHF, sistemul Bosch utilizează smartphone-ul ca pe o cheie virtuală și sistemul Bluetooth ca tehnologie de transmisie, ceea ce înseamnă că semnalul nu poate fi interceptat. „Atunci când încuiați și descuiați autovehiculul cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, folosiți o tehnologie de viitor și beneficiați nu doar de sporirea considerabilă a siguranței, ci și de o ușurință mai mare a utilizării”, a declarat Kröger.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2018, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 452 milioane de euro pe piaţa din România.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 410.000 de angajaţi în întreaga lume. Conform cifrelor preliminare, compania a generat vânzări de peste 78,5 miliarde de euro în 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *