
FAN Courier, companie deținută de antreprenorii Felix Pătrășcanu și frații Mihai, va încheia anul curent cu o creștere a cifrei de afaceri de 15%, de aproape 166 milioane de euro. Cei trei acționari au prezentat într-o conferință de presă obiectivele companiei pentru anul viitor și au expus ce așteptări au de la noul guvern.
Neculai Mihai a explicat că 2019 a însemnat un an al consolidărilor, compania “culegând roadele” investițiilor din anii precedenți, când au derulat proiecte importante în dezvoltare, oferind ca exemplu HUB-ul de la Ștefănești.
“În 2019 am menținut ritmul investițiilor de peste 15 milioane de euro asumate la începutul anului, 11,5 milioane de euro fiind alocate doar pentru dezvoltarea flotei auto, restul fiind alocat unor proiecte de training, inovație, tehnologie etc”, a explicat Neculai Mihai, fondator al FAN Courier.
Potrivit lui Adrian Mihai, FAN Courier va continua să deruleze și anul viitor investiții importante, cea mai mare parte fiind alocată unui nou HUB la Cluj, unde cei trei acționari estimează că vor obține autorizația de construcție în primăvara anului viitor.
În ceea ce privește creșterea din acest an, cei trei membri fondatori ai companiei spun că mare parte se datorează pieței și consumului.
Comerțul online, unul dintre principalele motoare de creștere a afacerilor din industria de profil, a generat anul acesta între 40 și 45 de procente din volumul anual al livrărilor, fiind în continuare puternic influențat de Black Friday, cea mai amplă campanie de discount-are din România.
Conform lui Adrian Mihai, anul acesta în cele trei zile de Black Friday, de vineri până dumincă, au fost 560.000 de livrări prin FAN Courier, față de 341.000 cât au fost anul trecut în aceeași perioadă. Printre orașele care au înregistrat un număr de comenzi mult mai mare se numără: Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Târgoviște.
“Și la Brașov am avut creșteri importante, doar că aici livrările au fost realizate mult mai repede, datorită infrastructurii: mai multe benzi de circulație, locuri de parcare”, a explicat Felix Pătrășcanu.
Acesta a menționat că la polul opus se află municipiul Cluj- Napoca, unde sunt străduțe mici, multe cu sens unic și locuri de parcare atât de puține, încât în centru este imposibil să livrezi. ”Nu este o scuză pentru noi, dar acest lucru influențează mult cât livrăm”, a mai spus Felix Pătrășcanu.
Fondatorii companiei spun că anul care se încheie a fost marcat de o diversificare a provocărilor. Pe lângă infrastructura rutieră proastă care frânează dezvoltarea, crește costurile de transport și timpii de livrare, pe lângă criza gravă a forței de muncă, generalizată deja la nivelul întregii economii, modificările legislative adoptate peste noapte sau complet nefavorabile mediului de afaceri românesc au constituit un element nefavorabil pentru mediul de business.
”Stabilitatea și strategia prudentă pe care o aplicăm de ani de zile ne-au ajutat să facem față acestui nou tip de provocări care a bulversat întreaga economie”, a adăugat Adrian Mihai.
Cei trei acționari au explicat că le este tot mai greu să găsească oameni și să-i păstreze, iar anul acesta au acordat două runde de măriri salariale. În prezent, compania a depășit pragul de 7.000 de angajați la nivel național, aproximativ jumătate fiind doar în București.
“Nu vrem micșorări de taxe”
De la noul guvern, cei trei acționari spun că nu au așteptări prea mari, dar măsurile luate să fie sustenabile.
“Ne dorim investiții în infrastructură, întrucât timpul petrecut cu toții în trafic îl plătim cu toții, investiții în educație și predictibilitate”, a aspus Adrian Mihai.
La rândul său, Felix Pătrășcanu, care este și reprezentat al Coaliției pentru Dezvoltarea României a explicat că a avut o primă întâlnire cu reprezentanții Guvernului și acum se dorește ca aceste întâlniri să fie făcute lunar.
În ceea ce privește eliminarea supra-accizei la carburanți, Felix Pătrășcanu a menționat că la momentul introducerii acesteia de către Guvernul Ponta fondurile strânse urmau să fie alocate dezvoltării infrastructurii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.