Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, susține că în programul de guvernare este trecut faptul că se va face o optimizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie Agerpres.ro.
“Am trecut şi în programul de guvernare că facem o optimizare a PNRR. Este scris în programul de guvernare. Din câte ştim cu toţii, am aflat că pierdem două miliarde de euro de la PNRR nu din împrumut, din granturi. Nu credeţi că va fi o discuţie la Comisie de unde se pierd aceşti bani? Asta înseamnă că este o oportunitate de a discuta cu Comisia. Un program nu mai are finanţarea pe care am ştiut-o. Nu e normal că se discute la Comisie acest program, ţinând cont că s-au pierdut două miliarde?”, a spus Marcel Ciolacu.
