Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunţat că va prezenta premierului o propunere privind o schemă de ajutor pentru “milioane de români” care au un venit şi un consum mediu atât la gaze natural, cât şi la energie electrică.
” Ceea ce vrem noi să facem mai departe, pe lângă consumatorul vulnerabil, gândim o schemă de ajutor pentru această iarnă pentru milioane de români care au un venit mediu, care au un consum mediu, atât la gaze naturale cât şi la energie electrică, şi vom veni săptămâna aceasta cu o propunere. O voi prezenta întâi premierului, după care vom ieşi cu ea public. Continuăm programul pentru întreprinderi mici şi mijlocii private, pentru fabricile de pâine de exemplu. Oferim granturi de 100.000 de euro pentru a-şi monta panouri solare pe acoperişul clădirilor să îşi optimizeze costurile cu energie electrică. Deci pot face reduceri extraordinar de mari şi să devină mult mai competitivi, să ieftinească preţul poduselor pe care le fac”, a spus Virgil Popescu, la Digi 24.
În ceea ce priveşte ajutoarele care vor fi acordate prin Legea consumatorul vulnerabil, ministrul a precizat că sumele maxime pe care le pot primi cei care încadrează sunt de 250 de lei lunar pentru gaze naturale, 500 de lei pentru energie electrică şi 160 de lei pentru lemn de foc.
“Vreau să vă zic că o să venim cu un alt pachet, cu o altă lege care ajută mult mai mulţi oameni, vorbim de milioane de oameni, inclusiv pe consumatorii vulnerabili şi practic din punctul nostru de vedere, al Ministerului Energiei, venim cu această lege, pe care o vom aproba prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru această iarnă, probabil 1 noiembrie – 31 martie. Din acest punct de vedere numai e aşa de important în cât timp şi cât de repede se face legea consumatorului vulnerabil, pentru că în această iarnă, inclusiv consumatorii vulnerabili, deci şi cei care au un venit mediu sau un consum mediu, pentru că este cam acelaşi lucru, vor fi protejaţi”, a mai spus Virgil Popescu.
Sursa: Agerpres.ro
UNTOLD, parteneriat cu Elrond Network, al doilea unicorn românesc
Pingback: Lemet, creștere uriașă în prima jumătate a anului - analistul.ro
Pingback: Lemet, creștere uriașă în prima jumătate a anului - Newspost
Pingback: Florin Cîțu a anunțat că l-a demis pe ministrul Justiției, Stelian Ion - analistul.ro